#1An

1 an. Nu stiu cand a trecut… Intre nopti nedormite, imbratisari calde, pusee si achizitii, anul asta a trecut ca un vis. Un vis frumos. Cu ochi mari. Curiosi si mirati. 

Cu gust de laptic, cu urme de dintisori si palmute grasane. Cu picioruse pupate si raspupate. 

Cu mii de griji, cu sute de frustrari, cu milioane de zambete, cu miliarde de momente, si cate si mai cate. 

2016 a fost un carusel de emotii! De senzatii! De momente! Fiecare zi ne-a adus ceva nou. O noua silaba, o noua miscare, o noua indemanare.

Daca acum un an si ceva intrebam cum poti iubi pe cineva fara sa-l fi vazut vreodata, acum stiu. ❤️

E scris in ADN. Tot acolo e scris si cum sa-l cresti. Cum sa-l tii la piept, cum sa-l privesti, cum sa-l saruti de noapte buna, cum sa-l privesti cum doarme. 

Pentru el, imi doresc sanatate si un gram de noroc. 

Pentru mine, imi doresc sa-i simt mirosul de bebe mereu, sa nu-l uit niciodata. Sa-i pot retine toate gesturile si toate mimicile. Sa-i pot vizualiza zambetul in orice moment al vietii.

De acum orice cuvant e de prisos. Niciun cuvant nu va reda ce am simtit in acest an, cat de mare e bucuria de-al avea.  

La multi ani, Luca! Te iubim! 

Mami si Tati. ❤️💛💚💙💙

Anunțuri

Copilul perfect

Pe vremea cand doar visam sa am un bebe, imi imaginam acest lucru ca la carte. 

Camera lui superba in care va dormi, eu aranjata ca de obicei, casa curata ca de obicei, iesiri cu alte mamici in parc, mancat tot din farfurie, jucat frumos cu jucariile… si lista poate continua la nesfarsit. 

O data ce am ramas insarcinata (si simtul matern inca nu se dezvoltase) imi mai adaugasem pe lista de copil perfect/mama perfecta inca cateva lucruri: sa doarma in carucior, sa il alaptez la program, sa iesim afara de 2 ori pe zi, sa avem timp si pentru altceva. 

Asadar cu aceste ganduri am inceput amenajarea camerei lui, in care urma sa-si petreaca bebelusenia, copilaria si adolescenta. :)) Si-am investit ceva. 🙂

Apoi am cautat si caruciorul perfect si am asteptat venirea bebelusului perfect. :))

Si-a venit pe lume. Si-ntradevar s-a dovedit a fi bebelusul perfect!!! ❤️👶🏻

Bevelusul care face pipi cand il schimbi si care te stropeste, bebelusul care te regurgiteaza cand ti-e lumea mai draga, care te trage de par, care plange cand il pui in patut/carut, care vrea sa stea la san ore intregi, care nu vrea sa pape piureurile preparate de mami si pe care le ‘zboara’ prin toata bucataria, care plange daca-l lasi singur sa mergi sa-ti faci un dus, care te trezeste de n ori noaptea iar la 6 si ceva dimineata ti-a dat trezirea, care plange cand il imbraci sa iesiti afara, … si evident, lista se poate completa cu n lucruri pe care un bebe le poate face, doar asa, in ciuda ta :))

Intre timp m-am conformat si am schimbat una alta.


L-am luat in camera noastra iar pe sot l-am exilat, l-am alaptat la cerere (oriunde si oricat), l-am tinut in brate cat a vrut, am ales doar sa ma spal nu si sa ma machiez, am ales sa ma joc cu el si sa las curatenia pe planul 2, sa schimb lenjeria de pat din satin cu una din bumbac, sa am jucarii si-n baie nu doar in camera lui, sa-si puna mancare in cap, sa se murdareasca la joaca. Am ales sa fiu una cu el, sa cresc o data cu el, sa ii daruiesc tot timpul meu. 

Acum 2 nopti am decis sa trecem la co-sleeping (bebe 8 luni). Si n-am dormit mai deloc. Tot mai bine e cu puiul meu langa mine. Sa-l simt, sa-l miros, sa-l dezmierd, sa ne pupacim, sa ne privim. 🙂 

Asta e povestea mea. Nu trebuie sa fie si a ta. Doar ca eu asa simt ca vreau sa-l cresc. Sa ma dedic in totalitate, desi ma resimt. 


Privirea lui de dimineata insa e nepretuita. ❤️ Si merita orice efort. 

I love being a mom! 

10 ani

S-au scurs 10 ani de cand l-am vazut ultima oara. 10 ani de durere tacuta, de regrete, de dor. 

M-as fi asteptat sa nu mai doara asa. Dar doare mai rau ca acum 10 ani. Doare cu fiecare an mai rau. 

A ratat atatea in astia 10 ani. Nunti, botezuri. Nepotii atat de doriti. 😦 

E greu. Atat de greu ca doare pana in maduva oaselor. O durere ce te sufoca. O durere fara sfarsit. 

Te iubesc si mi-e tare dor de tine! 😪 

Iubirea de… mama!

imageIn fel si chip. Dragostea e in fel si chip. De prietena, de iubita, de sotie, de mama. De fiica, de sora. De arta, de munca, de viata in general.

O poti gasi in orice forma, in orice. Doar sa vrei. 🙂

Dragostea inseamna sacrificiu, daruire, durere. E greu sa-l vezi pe cel iubit la greu, chiar daca asta inseamna ca cel iubit are o banala febra, sau o durere de cap.

Am trait o groaza de iubiri. Cand mi-am cunoscut sotul mi-am spus scurt: e cea mai intensa iubire. Nu am cum sa iubesc mai mult, mai profund, mai dezinteresat, mai umil, mai…, mai… 🙂

Nu concepeam ce fel de iubire sa fie mai presus de ceea ce simt pentru parinti, pentru surori, pentru sot.

La 6 luni dupa ce sufletul meu este inundat zi de zi de o altfel de iubire, cea de mama, inteleg acum iubirea suprema. Cea care te inalta si te coboara intr-o fractiune de secunda. Este nevoie de un singur zambet sa fii in rai, si un singur scancet de durere sa fii in iad.

Este nevoie de o privire sincera sa fii in rai si o grimasa de neliniste pe fata lui sa fii in iad.

Este incredibil de ciudat cum poti trai la unison clipa de clipa, sa traiesti pentru cineva.

Sa respiri si sa zambesti pentru el, sa oftezi si sa plangi pentru el, sa renunti si sa accepti (la) tot.

Esti incredibil cum o vorba ca ‘mi-as da viata pentru el’ devine un adevar de necontenit, de netagaduit.

Cum viata ti se schimba dupa ce cunosti aceasta dragoste, cum devine mai frumoasa, mai buna, perfecta.

Cum se inchide cercul perfect.

Este cu siguranta o binecuvantare sa fii MAMA. Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat sansa sa simt ce simt astazi! 🙂

PS. De abia astept sa ma strige Mama. ❤️💛💚💙💜

La multi ani, ochisorii mei veseli!


6 luni. Juma de an! Atat a trecut de cand fericirea mea e completa!

De cand ma trezesc langa ochisorii mei veseli, care ma intampina mereu cu un zambet! 
Pe scurt: inimaginabil de frumos dar si de greu. Oboseala isi pune amprenta zi de zi. Dar e de ajuns sa-l privesti o sec, si-o poti lua de la capat over and over again. 

Daca acum 6l scriam cat de greu e sa nasti, acum scriu cat de greu e rolul de mama, cat de apasatoare e grija de mama. 

Si cu toate astea, e misto. E unic. E o experienta pe care cu siguranta vreau s-o repet. Da. am spus-o public, ubi!!! 🙂 Doar nu-i refuzam lu’ Luca o surioara mica, creata si creola, care sa-l bata la cap s-o ia peste tot?! :)))

Acum, la 6l de mamicie pot spune ca’s schimbata. Pur si simplu mi s-au inversat prioritatile si m-am schimbat. Am invatat sa nu mai judec, sa pretuiesc si mai mult sanatatea, sa-mi doresc o lume mai buna. Si sunt dispusa la schimbarea ei, prin mine. 

E ciudat, asa e. Dar un copil te schimba. Din fericire, in bine. 🙂

In the end, multumesc lui Dumnezeu pentru cea mai frumoasa familie: Familia mea, pe care o iubesc neconditionat!!! Si pentru care ma rog doar pentru sanatate! 

La multi ani, Luca Nicholas! Te iubim!!! Mami si Tati.:)

23.02.2016 – O zi controversata

12823188_10208001411846642_1075269215_o23.02.2016 – Cea mai fericita zi din viata mea

Ziua cand am adus pe lume o minune. O minune maricica (3790 gr si 53 cm). O minune frumoasa foc. Un brunetel get beget. 🙂

Ziua cand am simtit efectiv dragostea. Cand am atins cea mai frumoasa fiinta. Cand L-am simtit pe Dumnezeu.

23.02.2016 – Dar si… Cea mai grea zi din viata mea

Ziua cand am simtit Iadul. Cand am simtit cele mai crunte dureri. Cele mai controversate sentimente.

Dar s-o luam cu inceputul. 😀

Pe 23.02.2016 la 2.40 mi s-au rupt membranele (sau pe ‘romaneste’, mi s-a upt apa). Eram singura acasa (sotul era in schimbul de noapte). L-am sunat, l-am anuntat si am inceput sa ma pregatesc. 🙂 Apoi am sunat-o pe sora mea (care m-a dus la spital). Apoi pe mami, apoi pe cealalta sora si apoi pe socrii.

Le-am scris celor mai buni prieteni pe whatsapp 😛 si am plecat la spital. La 3.30 au inceput si primele contractii.

Ajunsa la spital am fost primita de Dr de garda (care mi-a facut un control si a confirmat inceperea travaliului).

Mi s-a facut internarea si am fost dusa in rezerva. Pana la 13.00 am stat in rezerva (contractiile erau inca suportabile).

La 13.00 am fost dusa in sala de nasteri unde mi s-a administrat prima epidurala. Raiul pe pamant. Doua ore de vis (timp in care mi s-a administrat Oxitocina). A urmat o alta epidurala. Inca doua ore de vis. 🙂 Si apoi s-a dezlantuit Iadul (efectul de epidurala – un vis frumos dar apus). Contractii inimaginabile. Dureri insuportabile. Impinge, respira, copilul nu coboara, impinge, copilul e blocat in bazin, impinge… Singurele cuvinte timp de doua ore. Dupa doua ore de impins se ajunge la concluzia (cu acordul meu) ca bebita trebuie ajutat sa iasa (si se alege ventuza).

Doua ore in care imploram pentru calmante, pentru cezariana, pentru orice ar fi putut sa-mi aline o secunda durerile.

Din momentul in care am ales sa fie scos cu ajutorul ventuzei, tot personalul (doctorul, asistentele, moasele, dr neonatolog, asistentele de la neonatologie, si cine mai era pe acolo… ) s-a mobilizat.

Atunci am simtit efectiv sfarsitul. Cand ventuza a fost aplicata, una dintre moase s-a urcat pe mine iar pe contractie a impins, si cred ca a impins atat de bine incat eu nici nu a mai trebuit sa imping (glumesc!). A iesit capul. Eram la jumatate de drum. Mai trebuia inca o sfortare. Cu ajutorul moasei, am reusit. A iesit. Era 20.02. Trecusera 17 ore si 22 min. Copilul meu reusise. Cu brio (adica cu nota 10 :P). L-am auzit plangand si apoi l-am simtit pe mine. Ora magica… :X

Apoi, dupa atata efort am vomitat. Am ramas pe masa pentru inca o ora si 30 min. Am fost reparata. 🙂

Am fost data de pe masa jos si am lesinat. M-au readus la viata asistentele dupa care am fost dusa in rezerva, unde mi-am revazut puiul. L-am alaptat si m-am culcat.

23.02.2016 – Ziua in care viata mi s-a schimbat.

A fost greu dar viata mea e acum mai buna, mai frumoasa. Ma simt implinita si fericita. Ma simt datoare lui Dumnezeu (desi ma dor toate, incepand cu venele care mi s-au spart rand pe rand <11 vene sparte> si terminand cu oboseala acumulata in 19 zile). 😀 Or sa treaca toate (cel putin asta mi se zice).

Bine ai venit Luca Nicholas! Esti o minune! Este o raza de soare! Esti totul pentru noi! Te iubim!

P.S.1 Ii multumesc surorii mele, Ruxi, ca mi-a fost alaturi in cele 7 ore din sala de nasteri. A contat enorm pentru mine ca ai fost acolo. Te iubesc.

P.S.2 Multumesc tuturor celor care m-au vizitat, sunat, felicitat! :*