Miss you… :(

Azi ar fi trebuit sa sarbatorim, sa petrecem cea de-a 56 aniversare… 😦 N-a fost sa fie, n-a fost scris sa fie altfel… A fost sa fie asa…

Te port mereu in suflet! Te iubesc!

Anunțuri

12 gânduri despre „Miss you… :(

  1. Imi pare nespus de rau ca nu ati putut petrece cea de-a 56 aniversare, impreuna. E tare emotionanta postarea ta, Raluca!
    Fii binecuvantata cu o viata frumoasa, oriunde esti! 🙂

  2. Bănuiam că ne unește o durere asemănătoare, deși speram să nu fie așa!.. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe tatăl tău, iar ție să-ți dea puterea să-l porți mereu în memorie și să fii fericită, așa încât el să se bucure pentru tine de acolo, de sus… La fel și surioarei tale… Te îmbrățișez!

    • Asa este… Ne uneste o durere sfasietoare… De cate ori citesc postarile tale tresar si ma regasesc in ele. Imi pare nespus de rau pentru mama ta (chiar daca pana acum nu mi-am exprimat parerea direct)… Iti doresc, de asemenea, sa ai puterea sa mergi mai departe si sa iti amintesti de ea cu liniste si iubire. Te pup si te imbratisez.

      • Mulțumesc… Mi-ai zis odată că știi cum e să pierzi pe cineva drag. N-am îndrăznit să întreb, mi-a fost frică să nu te rănesc și mai mult…

        P.S. Mă decid cu greu să fac publice articolele mele, pentru că este evidentă starea prin care trec (și exteriorizarea ei mi se pare redundanta), dar e o stare firească, totuși, iar dacă nu o exteriorizez, e ca și cum aș ascunde o bună parte de adevăr… Așa încât, îmi spun că trebuie să-mi găsesc un echilibru (nimeni nu așteaptă de la mine să debordez de veselie, ci doar liniște, după cum bine ai zis – de fapt, sunt liniștită, dar e o tristă liniște). Părinții noștri investesc tot ce au, se sacrifică, pentru ca nouă să nu ne lipsească nimic. Și-ar da și viața pentru fericirea noastră. Datoria noastră e să ne continuăm drumul, chiar dacă, acum, ne e greu fără ei…

      • Inteleg perfect ce spui… Nici mie nu mi-a fost usor sa pun aceasta postare insa pana la urma imi dau seama ca acest lucru face parte din viata mea si, asa cum ai spus si tu, nimeni nu se asteapta sa postez numai lucruri vesele (chiar daca blogul meu este roz). 🙂

  3. Și al meu… lila… Aș fi făcut unele schimbări pe blog, dar n-am avut nici timp, nici energie pentru așa ceva. Acum nici nu se mai pune problema, și nici mamei nu i-ar fi plăcut să mă știe preocupată de ideea unui „doliu virtual”. Cel din viața reală e de ajuns… Dimpotrivă, așa cum am grijă să pun flori la mormântul mamei, am împânzit și blogurile mele cu motive florale (care sugerează ideea de rai, se zice)… Oricum, mă apropii de blog numai când am liniștea sufletească pentru a scrie și a comunica. Și încerc să nu abuzez de răbdarea cititorilor (nu știu dacă și cât îmi reușește… 🙂 ) Când sunt prea tristă, mă refugiez în camera unde au stat părinții mei astă iarnă, aprind candela… Sau cânt la pian…

    Bref, blogul tău roz mi se pare perfect! 🙂

    • Imi place tare mult cum scrii. Ai un stil aparte. 🙂 Nici eu nu cred ca durerea trebuie afisata prin culoare. Este de ajuns ce simti, Ce frumos… pian! Esti talentata inseamna. 🙂 Nu stiu de ce am impresia ca mama ta a fost mai mult decat o mama, o prietena, asa cum imi este si mama. 🙂

      • Mulțumesc pentru compliment, este… frumusețea din ochii privitorului. 🙂

        Pianul meu este foarte talentat! Toată lumea recunoaște asta. Eu? Mai puțin! Dar țin mult la pianul meu și mă căznesc din răsputeri să păstrez ce am învățat (măcar un minimum minimorum). Pianul este cadou de la mama, ea mi l-a cumpărat dintr-un onorariu pentru o traducere…

        Și da, mama mi-a fost cea mai bună prietenă (cum e și normal, cred că așa e în majoritatea cazurilor (cu excepția părinților denaturați, desigur), doar că nu toți își dau seama de acest mare privilegiu pe care îl au și nu apreciază prietenia părinților), și ne era bine împreună, și aveam planuri de a locui împreună (sau, cel puțin, în vecinătate): căutam să schimbăm apartamentele, astfel încât să stăm cât mai aproape, iar biblioteca să fie accesibilă atât pentru mine, cât și pentru tata… În tot ce făceam mama se implica frumos, discret, cum numai ea știa (mama fiind de o delicatețe excepțională – de fapt, era ca un înger – „în plină funcțiune” – pentru noi toți!), și îmi era de mare ajutor… Și chiar dacă nu ar fi fost atât de prezentă și de implicată în viața mea, tot aș fi avut nevoie să fie alături de mine cât mai mult timp… Pot înțelege pierderea asta numai dacă mă gândesc la voința lui Dumnezeu…

      • Te inteleg perfect. Este greu sa pierzi pe cineva drag, atat de apropiat. In legatura cu pianul… Acesta este o dovada de cum era mama ta. 🙂 Sa ai grija de el… :* Frumoase planuri, frumoase trairi. Te pup si te imbratisez!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s