23.02.2016 – Cea mai fericita zi din viata mea
Ziua cand am adus pe lume o minune. O minune maricica (3790 gr si 53 cm). O minune frumoasa foc. Un brunetel get beget. 🙂
Ziua cand am simtit efectiv dragostea. Cand am atins cea mai frumoasa fiinta. Cand L-am simtit pe Dumnezeu.
23.02.2016 – Dar si… Cea mai grea zi din viata mea
Ziua cand am simtit Iadul. Cand am simtit cele mai crunte dureri. Cele mai controversate sentimente.
Dar s-o luam cu inceputul. 😀
Pe 23.02.2016 la 2.40 mi s-au rupt membranele (sau pe ‘romaneste’, mi s-a upt apa). Eram singura acasa (sotul era in schimbul de noapte). L-am sunat, l-am anuntat si am inceput sa ma pregatesc. 🙂 Apoi am sunat-o pe sora mea (care m-a dus la spital). Apoi pe mami, apoi pe cealalta sora si apoi pe socrii.
Le-am scris celor mai buni prieteni pe whatsapp 😛 si am plecat la spital. La 3.30 au inceput si primele contractii.
Ajunsa la spital am fost primita de Dr de garda (care mi-a facut un control si a confirmat inceperea travaliului).
Mi s-a facut internarea si am fost dusa in rezerva. Pana la 13.00 am stat in rezerva (contractiile erau inca suportabile).
La 13.00 am fost dusa in sala de nasteri unde mi s-a administrat prima epidurala. Raiul pe pamant. Doua ore de vis (timp in care mi s-a administrat Oxitocina). A urmat o alta epidurala. Inca doua ore de vis. 🙂 Si apoi s-a dezlantuit Iadul (efectul de epidurala – un vis frumos dar apus). Contractii inimaginabile. Dureri insuportabile. Impinge, respira, copilul nu coboara, impinge, copilul e blocat in bazin, impinge… Singurele cuvinte timp de doua ore. Dupa doua ore de impins se ajunge la concluzia (cu acordul meu) ca bebita trebuie ajutat sa iasa (si se alege ventuza).
Doua ore in care imploram pentru calmante, pentru cezariana, pentru orice ar fi putut sa-mi aline o secunda durerile.
Din momentul in care am ales sa fie scos cu ajutorul ventuzei, tot personalul (doctorul, asistentele, moasele, dr neonatolog, asistentele de la neonatologie, si cine mai era pe acolo… ) s-a mobilizat.
Atunci am simtit efectiv sfarsitul. Cand ventuza a fost aplicata, una dintre moase s-a urcat pe mine iar pe contractie a impins, si cred ca a impins atat de bine incat eu nici nu a mai trebuit sa imping (glumesc!). A iesit capul. Eram la jumatate de drum. Mai trebuia inca o sfortare. Cu ajutorul moasei, am reusit. A iesit. Era 20.02. Trecusera 17 ore si 22 min. Copilul meu reusise. Cu brio (adica cu nota 10 :P). L-am auzit plangand si apoi l-am simtit pe mine. Ora magica… :X
Apoi, dupa atata efort am vomitat. Am ramas pe masa pentru inca o ora si 30 min. Am fost reparata. 🙂
Am fost data de pe masa jos si am lesinat. M-au readus la viata asistentele dupa care am fost dusa in rezerva, unde mi-am revazut puiul. L-am alaptat si m-am culcat.
23.02.2016 – Ziua in care viata mi s-a schimbat.
A fost greu dar viata mea e acum mai buna, mai frumoasa. Ma simt implinita si fericita. Ma simt datoare lui Dumnezeu (desi ma dor toate, incepand cu venele care mi s-au spart rand pe rand <11 vene sparte> si terminand cu oboseala acumulata in 19 zile). 😀 Or sa treaca toate (cel putin asta mi se zice).
Bine ai venit Luca Nicholas! Esti o minune! Este o raza de soare! Esti totul pentru noi! Te iubim!
P.S.1 Ii multumesc surorii mele, Ruxi, ca mi-a fost alaturi in cele 7 ore din sala de nasteri. A contat enorm pentru mine ca ai fost acolo. Te iubesc.
P.S.2 Multumesc tuturor celor care m-au vizitat, sunat, felicitat! :*
Pentru mine, tot ce s-a construit in ultimii ani vizavi de shoppingul online, investitiile facute de unii ca sa creasca increderea oamenilor in acest tip de achizitie, a daramat L’art No 29 intr-o zi.
Si de atunci le scriu zilnic, si NIMIC. Niciun semn din partea lor.
In fel si chip. Dragostea e in fel si chip. De prietena, de iubita, de sotie, de mama. De fiica, de sora. De arta, de munca, de viata in general.
PinkPoints 